Acum 14 ani am venit pentru prima oara in Bucuresti. Eram acel copil speriat de marele oras si de ce ar putea sa mi se intample. Influentat de stirile de la vremea respectiva legate de violentele din anumite cartiere si melodiile de rap care scoteau in fata o lume plina de saracie si ura, asteptarile mele nu erau unele pozitive.
Imi aduc aminte de parca s-a intamplat ieri cum am luat metroul de la Pacii si dincolo de fascinatia scarilor rulante si a metroului in sine, mi-a ramas intiparit in minte un moment, care este cat se poate de actual si dupa aproape o decada si jumatate.
Am pasit timid in metrou si m-am asezat pe scaun. Imediat, a intrat in vagon un baiat imbracat in clovn cu 5 mingi colorate in mana si a inceput sa faca jonglerii. M-a fascinat faptul ca putea sa isi mentina echilibrul si ca putea sa jongleze cu atatea mingi deodata. Mi-a captat atentia pret de un minut, dupa care mi-am indreptat privirea catre ceilalti pasageri. Vazandu-i am avut impresia ca sunt intr-un film cu zombie. Majoritatea se uitau in gol de parca erau hipnotizati. Nici gand sa se amuze sau sa acorde un pic de atentie clovnului. Asta a fost primul meu soc legat schimbarea pe care o facusem in calitate de provincial. Nu era vorba despre violenta pe care eu o banuiam ci despre indiferenta.
Dupa cum spuneam au trecut 14 ani si lucrurile par ca au ramas la fel, de dat asta intr-o alta nuata. Nu mai evadam in mintea noastra ci in telefoane, tablete si poate uneori carti. Trecem nepasatori pe langa ceilalti de parca sunt doar niste obstacole pe care le evitam in drumul nostru. Uneori nici macar nu ii vedem pana cand nu ajung in fata noastra si atunci ne suparam ca si-au ales aceiasi traiectorie.
Poate ca ne gandim ca acesta este doar un comportament izolat, la metrou, in masina sau pe strada dar din pacate el se propaga si acasa sau la birou iar indiferenta naste indiferenta. Este un cerc vicios. Ne intrebam apoi de ce nu face cineva ceva sa schimbe lucrurile. Uitam, insa, ca acel cineva suntem de fapt noi.
Sa sarim in ajutorul oamenilor abuzati pe strada si nu sa ii filmam cu scopul de a strange like-uri, sa atragem atentia celor care inca mai arunca gunoi pe jos, sa ne spunem punctul de vedere atunci cand ceva ne deranjeaza fara sa ne fie frica de consecinte, sa comunicam cu ceilalti cu scopul de a-i ajuta sa fie mai buni, mai educati si nu de a ne varsa frustrarea adunata. In spatele fiecarei actiuni sta de fiecare data intentia si cred ca de la ea trebuie sa plecam. Intentia face diferenta intre trebuie si vreau, intre autentic si fals, intre bunatate si ura.